Aplicații pentru case inteligente, tipărire 3D, micro:bit, roboți și jocuri video – sunt doar câteva dintre activitățile inițiate de profesori de informatică în anul școlar 2018-2019, cu sprijinul finanțării acordate Societe Generale European Business Services, în cadrul programului Predau Viitor dezvoltat de Asociația Techsoup în parteneriat strategic cu Romanian-American Foundation.
Cinci inițiative propuse de șase profesori care predau informatica în școli din București, Cluj-Napoca, Onești, Oradea, Râmnicu Vâlcea și Satu Mare au fost selecționate din cele peste 20 de proiecte înscrise de profesorii participanți în Acceleratorul Predau Viitor 2018, ca activitate de suport creată exclusiv pentru aceștia, și au primit suport financiar de la Société Générale EBS din fondul disponibil de 4.250 EURO.
Inițiativele câștigătoare au implicat 194 de elevi, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, în activități de învățare a informaticii prin proiecte. Cu facilitarea profesorilor, aceștia au creat 17 produse de tehnologie, descoperind atât beneficiile învățării prin proiecte, cât și 11 tehnologii diferite, în plus față de programa de informatică.
R0b0Te@ch4Future este clubul de internet of things pentru elevi de clasa a X-a, specializarea matematică-informatică, creat și facilitat de Kabai Timea, profesoară de informatică la Colegiul Naţional „Ioan Slavici” din Satu Mare. Timp de 6 luni elevii s-au documentat despre Internet of Things și case inteligente, și au învățat să programeze cu Arduino pentru a crea propriile lor produse bazate pe senzori pentru casă. Au creat un model de casă inteligentă, iar împreună cu aplicaţia lor care coordonează senzorii din casă, SmartHouse, au obţinut locul III la secţiunea Roboţi, la etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Ştiinţifică, care s-a desfășurat în luna iunie 2019, la Suceava. Mai mult, casa a fost vedeta evenimentului de tip „porți deschise” organizat de Colegiu pentru elevii de gimnaziu din Satu Mare, care s-au putut juca cu această aplicație practică a informaticii pe care o învață la școală.
Miruna Pop, elevă în echipa R0b0Te@ch4Future: „Pentru mine proiectul a reprezentat o poartă dinspre laboratorul de informatică către practică, ajutându-mă să mă apropii tot mai mult de domeniul preferat, să învăț despre acesta și să încep să îl înțeleg. În urma acestei experiențe am avut parte și de alte beneficii, precum munca în echipă, importanța organizării, a responsabilității și a colegialității și, de asemenea, munca cot la cot cu un profesor implicat.”
În Oradea, finanțarea din Fondul Predau Viitor a contribuit la înființarea primului Club de robotică și IT al Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”, în cadrul căruia elevii au învățat să implementeze mini-proiecte de robotică, dar și să realizeze jocuri pe calculator sau boardgame-uri pe teme de IT. În plus, Clubul coordonat de profesorul Viorel Muscaș a realizat și un parteneriat cu departamentul de Robotică din cadrul Universității Oradea, în urma căruia o parte a membrilor clubului au participat și la activitățile desfășurate la Universitate.
Cea mai mare bucurie este când văd entuziasmul copiilor, când văd că își doresc întâlniri chiar mai dese. Pe de altă parte, este și satisfacția mea personală de a reuși să concretizez și să coordonez un astfel de proiect. Pentru mine personal a fost un fel de moment zero, este primul proiect de acest gen pe care l-am inițiat și pe care l-am dus la bun sfârșit. – Viorel Muscaș, profesor de informatică la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea.
Clubul a luat naștere neoficial în urma inițiativei europene Meet and Code, coordonată în România de Asociația Techsoup și menită să încurajeze copiii și tinerii să învețe programare sau să se implice în dezvoltarea de tehnologie în cadrul unor evenimente în perioada Europe Code Week. Experiența din proiectul Meet and Code l-a încurajat pe profesorul Muscaș să aplice pentru Fondul Predau Viitor cu ideea înființării propriu-zise a clubului de robotică și continuarea activităților într-o formă mult mai complexă și structurată.
Pe Miana Arișanu, profesor de informatică la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, finanțarea a ajutat-o să deruleze proiectul 3Dprinting@CNMB prin care a realizat ateliere de lucru în imprimarea 3D atât pentru alți profesori din județ, cât și pentru elevi, și a echipat laboratorul de informatică cu o imprimantă 3D. 11 cadre didactice, profesori de informatică, de fizică și ingineri au învățat să utilizeze tehnologia necesară tipăririi 3D. Aceștia au îndrumat apoi echipe formate din elevi de gimnaziu și de liceu, încurajându-i să gândească practic și creativ, astfel că o parte din orele de informatică și TIC au căpătat un caracter aplicativ și original.
O dată în plus, am constatat că partea practică, aplicativă este mult mai atractivă pentru elevi. Prin acest proiect, și nu numai, susținem o educație bazată pe noi tehnologii și încercăm să formăm elevilor noștri competențe relevante și utile pentru viitor. - Miana Arișanu, profesor de informatică Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea
La Onești, elevi de gimnaziu și de liceu de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești au învățat să folosească micul calculator programabil produs de BBC pentru școli, micro:bit, în cadrul clubului creat de profesoara lor, Otilia Panfil. Activitățile de învățare s-au referit atât la componentele hardware ale plăcuței micro:bit, cât și la utilizarea MakeCode, un limbaj vizual de programare dezvoltat pentru micro:bit de Microsoft, cu ajutorul cărora se pot programa componentele plăcuței. Copiii au realizat apoi aplicații simple în care să utilizeze la maximum senzorii plăcuței, cum ar fi Step Counter, adică aplicații prin care se pot număra pașii ca în cazul aplicațiilor de fitness, sau Hack your headphones, prin care au învățat să își creeze propriul mp3 player cu ajutorul plăcuței micro:bit și a unor căști simple.
Îmi voi aminti cu drag de ușurința cu care cei mici învață lucruri noi, de curiozitatea lor, de entuziasmul pe care îl au atunci cand realizăm proiecte de tip joc. Sper ca peste 5 ani acest tip de activitate să devină rutină și să reușesc să creez, cu ajutorul lor, un portofoliu de proiecte interesante de realizat la clasă folosind micro:bit. – Otilia Panfil, profesor de informatică, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești
Pe de altă parte, Liceul Tehnologic „Nikola Tesla” din București și Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca s-au parteneriat pentru a crea împreună un board game cu două niveluri de dificultate, pentru a ajuta alți elevi să învețe mai ușor noțiunile de informatică, TIC, fizică și electronică la nivel de gimnaziu, liceu și școală postliceală. Cele două profesoare coordonatoare, Cristina Andreescu în București și Mariana Dindelegan în Cluj-Napoca, s-au cunoscut în cadrul Acceleratorului Predau Viitor și au decis să creeze această activitate împreună astfel încât elevii să se obișnuiască cu realitățile muncii în echipă la distanță.
Echipa din Cluj-Napoca a construit și programat tabla jocului dedicat elevilor de gimnaziu, iar un elev pasionat de jocuri video a realizat și varianta digitală a jocului în Unity. Echipa din București a construit varianta fizică a jocului, pentru elevi de la licee și școli postliceale cu profil tehnic. Pe parcursul proiectului, cei 36 de elevi împărțiți în echipe au învățat de la prelucrarea imaginilor cu Adobe Photoshop, la programare în Unity, C# și Python, cum să utilizeze Raspberry Pi, despre crearea și întreținerea paginilor web, dar și pașii pentru crearea unui joc și despre comunicarea în echipă și promovarea unui proiect.
“Îmi doresc sa lucrez pe viitor într-o companie IT, într-o echipă care să semene cu echipa noastră, din două orașe unite printr-un proiect comun.”, declară unul dintre elevii participanți în inițiativa comună București - Cluj-Napoca.
Elevii din cele două orașe au avut, de asemenea, ocazia de a se cunoaște și de a se împrieteni, în cadrul unei întâlniri de teambuilding organizate de cele două profesoare, la Bușteni.
Una dintre marile împliniri ale proiectelor sprijinite prin Fondul Predau Viitor în 2018 este că s-au bucurat de o mare susținere din partea părinților, a conducerii școlilor implicate, dar și a altor profesori, atât din școlile respective, cât și din alte școli și universități: o comunitate de susținători voluntari incluzând 83 de părinți, colegi sau foști absolvenți s-a mobilizat în jurul școlilor în care s-au derulat proiectele.
În 2018, din Acceleratorul Predau Viitor au făcut parte 25 de profesori de informatică din toată țara, care au participat la sesiuni de pregătire și vizite de studiu la companii de IT, organizate în bootcampuri la București, după care au împărtășit această experiență la clasă, cu elevii lor, în anul școlar 2018-2019.
Cât de util a fost programul pentru profesorii participanți, au povestit chiar ei în interviuri video, care se află disponibile public aici: www.predauviitor.ro/despre-program/
Anul acesta, selecția pentru Accelerator este deja în desfășurare, cu sprijinul unui juriu independent, iar 20 de profesori vor fi selecționați pentru a intra în Accelerator, la începutul anului școlar 2019-2020.
Predau Viitor, creat de Asociația Techsoup în parteneriat strategic cu Romanian-American Foundation, include trei componente majore: cursuri online finalizate în activități la clasă, în special pentru profesori de informatică și TIC de gimnaziu; Acceleratorul în care profesorii selecționați sunt sprijiniți să se conecteze cu mediul IT românesc și să creeze activități extra-curriculare inovative pentru elevii lor; și pilotarea în mai multe licee a unei metodologii intensive internaționale de învățare a informaticii prin proiecte.
Misiunea Predau Viitor este ca fiecare elev din România să beneficieze de o educație informatică bazată pe proiecte și pe creație de produse, o educație aplicată, relevantă și trans-disciplinară, facilitată de profesori de informatică pregătiți pedagogic să faciliteze elevilor experiențe de învățare autonome și conectați la ecosistemul IT din România și din lume. Predau Viitor va continua să testeze aceste modalități de îmbunătățire a învățământului informatic până în anul 2022 și va lansa noi cursuri pentru profesori de informatică începând cu anul școlar 2019-2020.
SG EBS este alături de program din 2017. Alături de finanțarea proiectelor profesorilor din Accelerator, compania a găzduit și workshopuri și webinarii pentru profesori de informatică, în care i-a ajutat să se familiarizeze cu concepte din zona de machine learning și inteligență artificială.
Începând cu 2019, Societe Generale European Business Services se alătură programului ca partener principal și va sprijini toate componentele programului Predau Viitor.
Despre Asociația Techsoup:
Din 2010, Asociația Techsoup creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei, pentru tineri, profesori și organizații nonprofit. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană. Mai multe despre misiunea organizației și proiectele Asociației Techsoup pe www.asociatiatechsoup.ro
Despre Societe Generale European Business Services:
Societe Generale European Business Services a fost fondată în 2011 ca centru de servicii pentru grupul Societe Generale. Compania oferă servicii profesionale de înaltă calitate în diverse domenii de activitate pentru entitățile Grupului din întreaga lume: finanțe/contabilitate, achiziții, resurse umane și IT. În 2016, SG EBS a primit premiul de excelență pentru cea mai rapidă creștere în cadrul Romanian Outsourcing Awards, în 2018 a obținut premiul SSC Company of the Year în cadrul Romanian Outsourcing and Share Services Awards Gala, iar anul acesta a obținut premiile Employer of the Year și CSR initiative of the year, în cadrul Business Service Forum organizat de către Outsourcing Today. De asemenea, tot anul acesta, în cadrul ABSL Awards Gala, a primit premiul 1st Place Business Leader în categoria Business Innovation. Pentru mai multe informații, ne puteți urmări pe LinkedIn @socgen-com, pe pagina de Facebook @societegeneraleEBS și pe site-ul www.sgebs.