Povestea învățătoarei care își lasă elevii cu telefoanele la oră
de Andreea Mititelu. Ilustrații: Bogdan Moga
Anul 2020 a schimbat complet cadrul de lucru pentru foarte mulți dintre noi și, fără niciun dubiu, un impact major l-a avut asupra procesului educational și a activității elevilor și cadrelor didactice. Un studiu realizat de Salvați Copiii arată că peste 44% dintre profesori și peste 45% dintre părinți sunt de părere că școala online vine cu o calitate mai slabă a actului didactic, iar dezbaterile publice pe subiect i-au împărțit pe toți cei implicați în două mari tabere.
Didina Botgros, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Sf. Varvara, Aninoasa, Jud. Hunedoara, își păstrează, însă, optimismul și spiritul conciliant. Are privilegiul de a fi format nenumărate rânduri de generații, în diferite contexte sociale, așa încât privește orice schimbare cu multă reziliență și determinare de a-și face cât mai bine treaba, cu resursele pe care le are la dispoziție.
„Pot afirma astăzi că procesul pedagogic funcționează în clasa de care mă ocup la parametri optimi și văd cum toți actorii implicați, profesori, elevi și părinți fac tot ce pot pentru ca lucrurile să se desfășoare în beneficiul copiilor, care au nevoie ca noi să fim mai atenți ca oricând la nevoile lor.”
Dragostea pentru copii înseamnă înțelegerea pasiunilor și intereselor acestora
Cu mult înainte ca pandemia să reorganizeze întregul proces de predare, Didina a înțeles că pentru a ajunge la inimile elevilor, este important să vorbească aceeași limbă ca ei. Astfel, astăzi se poate mândri cu titlurile de Expert Microsoft România, Ambasador Îndreptar Digital și câștigător doi ani la rând al concursului Digitaliada. Activitățile desfășurate cu echipa TechSoup au inspirat-o să facă pași concreți în dezvoltarea ei profesională, care nu se încheie niciodată, și să treacă din postura de profesor, în cea de student, așa că acum studiază Digitalizarea procesului pedagogic la Universitatea de Vest Timișoasa.
Cunoaște orice aplicație și facilitate a noilor media care ar putea-o ajuta să fie mai aproape de elevii ei și să se asigure că lecția este livrată într-un mod care să îi atragă și să le stârnească interesul.
„Îmi amintesc și acum ce uimiți au fost elevii când le-am cerut prima oară să își aducă telefoanele la școală, pe bancă, în timpul orelor, ba chiar și să se folosească de ele. Bineînțeles că reacțiile au fost unele pozitive, iar astăzi ne dăm seama ce exercițiu bun a fost acesta, pentru că pandemia ne-a găsit deja pregătiți, obișnuiți cu aceste modalități de ambalare a informației.”
Școala de acasă vine, totuși, cu provocările ei. Dacă în ceea ce privește actul pedagogic, lucrurile s-au ajustat de la sine, având în spate un bun punct de pornire, la capitolul relații interumane, dificultățile sunt mai mari. Cu atât mai mult la clasele primare, unde curiozitatea, dorința de explorare, de conectare sunt la cote ridicate.
„Copiii îmi spun în fiecare zi că le este dor să vină la școală și să ne vedem unii pe alții. Ce pot să fac este să le las spațiu, pur și simplu să mă retrag uneori și să le las un timp doar al lor, în care să interacționeze nestructurat, să își armonizeze relațiile, să își construiască prieteniile. Pare imposibil, dar nu este. Nu este, însă, nici ușor, nici măcar pentru noi, adulții. Dar luăm fiecare zi din această situație excepțională pe care o trăim și ne străduim să nu o lăsăm să treacă degeaba.”
Încredere în generațiile de astăzi
Într-un an care ne pune tuturor răbdarea și adaptabilitatea la încercare, Didina continuă să pregătească elevii pentru orice le-ar aduce ziua de mâine, asigurându-se că pe lângă lecțiile din programă, le împărtășește și câteva dintre învățăturile pe care nu le găsim în niciun manual.
„Sigur că un joc de Kahoot are farmec mai mult în sala de clasă decât în online, însă am învățat perioada aceasta să ne bucurăm din suflet de tot ce avem, să ne apreciem unii pe alții și să prețuim mai mult timpul petrecut împreună, chiar dacă ne desparte fizic un ecran.”
La fel de multă încredere are și în noile generații de profesori, pe care vremurile actuale i-au pus în fața unei situații cu totul noi și neprevăzute.
„Cred că acest nou scenariu ne aduce în fața multor stări contradictorii, iar celor care acum își încep cariera de dascăl le doresc să se înarmeze cu multă răbdare și să ia procesul pas cu pas, fără să uite o clipă că rolul lor în viața copiilor pe care îi formează este unul deosebit de important. Dacă ne menținem atenția pe nevoia copilului din fața noastră, lucrurile devin, dintr-o dată, mai clare.”
Viața este cel mai bun examinator
Povestea Didinei ne reconfirmă diferența pe care un dascăl pasionat o poate aduce în viața elevilor săi. La fel cum ne reconfirmă că bagajul pe care îl acumulăm în școală depășește cu mult limitele unui curriculum, atunci când avem la catedră, fie ea fizică sau virtuală, un om determinat să învețe cot la cot cu cei mici, noi modalități de a îmbunăți procesul sau chiar informația în sine.
Este o lecție pentru noi toți, indiferent de domeniul în care activăm, care ne arată că oricât de bine ne facem meseria și oricât de multă experiență avem deja, este mereu loc pentru extinderea orizonturilor, iar pentru cei curioși și entuziasmați, viața vine cu multe recompense.
Didina Botgros este Ambasador Îndreptar Digital și evangelist neobosit al utilizării tehnologiei la clasă.
Deși la sfârșitul anului școlar 2020-2021 se va pensiona, nu s-a oprit din a învăța și, în acest an greu, a fost și mai alături de elevii ei ca oricând.